DE CE SĂ SPUI NU MUZICII CARISMATICE

DE CE SĂ SPUI NU MUZICII CARISMATICE

„Fiţi plini de Duh” (Efeseni 5:18), era îndemnul apostolului Pavel adresat efesenilor, cât și nouă tuturor. „Scopul lui Dumnezeu din veacurile veșnice a fost ca fiecare ființă creată, de la serafimul luminos şi sfânt până la om, să fie un templu în care să locuiască Creatorul.”1 Plinătatea vieții pe care Domnul ne-o oferă (Ioan 10:10) nu poate fi produsă de noi! Este viața Sa împărtășită nouă în mod plin de har. O viață a belșugului în lucrurile lui Dumnezeu; o viață însuflețită de Duhul lui Dumnezeu, care aduce roadele unui caracter ca al lui Hristos, și cucerește „orice înălțime, care se ridică împotriva cunoștinței lui Dumnezeu.” (2 Corinteni 10:5).

Acesta a fost scopul și speranța adevăraților Săi ucenici, de la vremea când a promis: „vă este de folos să Mă duc; căci, dacă nu Mă duc Eu, Mângâietorul nu va veni la voi; dar dacă Mă duc, vi-L voi trimite” (Ioan 16:7), și până astăzi.

Apostolii au înțeles că în puterea lor le era cu totul imposibil să împlinească lucrarea ce le fusese încredințată. După înălțarea Domnului la cer, ei au stăruit în rugăciune smerită pentru Sfântul Dar, și acesta a fost revărsat în mod bogat peste ei. Rezultatele au întrecut cu mult orice mai fusese văzut vreodată pe pământ.

„Cerul întreg s-a coborât să privească şi să adore înțelepciunea fără de egal şi de necuprins a iubirii. Cuprinși de uimire, apostolii au exclamat: „Iată, aceasta este iubire”.”2 … „Sub influența Duhului Sfânt, cuvintele de căință şi mărturisire se amestecau cu imnuri de laudă pentru păcatele iertate. Se auzeau cuvinte de mulțumire şi se profetiza.”2

Mii erau convertite la o singură predică (Fapte 2:41), minuni însoțeau predicarea cu putere (versetul 43), apostolii vorbeau corect în limbile celor prezenți fără să le fi învățat vreodată (Fapte 2:6–12), și toate acestea datorită Puternicului Agent dăruit de sus!

Prin Duhul, de-a lungul secolelor de persecuție, martirii și-au păstrat credința curată, sigilând-o cu sângele lor, reformatorii au rupt lanțurile ignoranței și apostaziei, și lumina evangheliei a ieșit biruitoare asupra puterilor întunericului. Și pe acest tărâm atât de important al Duhului, arhi-amăgătorul a pregătit o subtilă dar teribilă înșelăciune.

În 1901, în Topeka, Kansas, SUA, Charles Fox Parham începea o mișcare care avea să devină curând un fenomen în lumea creștină – Mișcarea Penticostală. În special după Redeșteptarea din strada Azusa, din 1906, cu William Seymour, Frank Bartleman și alții, mișcarea a fost numită ca „Primul Val al Penticostalismului”. Urmașii acesteia erau animați de ideea că oamenii sunt conduși direct de către Duhul Sfânt, și că semnul exterior al botezului cu Duhul Sfânt este vorbirea în limbi, presupusă ca asemănătoare celei din timpul apostolilor. Și totuși, la o privire mai atentă observăm diferența majoră între experiența sfântă a apostolilor, aducând „pocăință și mărturisire”, așa cum am văzut mai sus, și această contrafacere.

Ce a caracterizat „trezirea” din strada Azusa, din centrul orașului Los Angeles? „Bărbați și femei strigau, plângeau, dansau, cădeau în transă, vorbeau sau cântau în limbi și traduceau mesajele în engleză… În mijlocul tuturor acestora, era ‘prezbiterul’ Seymour, care arareori predica [!] și care în majoritatea timpului purta pe cap o cutie goală de pantofi, în timp ce se afla la amvon.”3

Ar putea fi acesta efectul „susurului blând și liniștit” (1 Împărați 19:12), Duhul Sânt? Isus a promis că „Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul; căci El nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit, şi vă va descoperi lucrurile viitoare” (Ioan 16:13). Vedem însă că această mișcare a început cu „predicare arareori”, cu mai puțin din Cuvânt, cu mai multă emoție; cu un duh care vorbea de la el însuși, nu ca Cel făgăduit, cuvintele lui Dumnezeu. Nou formata Biserică Penticostală s-a extins rapid aproape în toată lumea.

Așa numitul „Al Doilea Val al Duhului Sfânt” a început în Van Nuys, California, într-o duminică dimineața în 1959, când Dennis Bennett, un cleric al bisericii Episcopale, și-a anunțat adunarea că a fost botezat cu Duhul Sfânt și că a început să vorbească în limbi. Înainte de 1955, majoritatea bisericilor protestante n-ar fi acceptat asemenea vederi/experiențe, iar cei care le aveau se despărțeau de ele și treceau la biserica penticostală. Dar începând cu anii 1960, învățăturile și practicile penticostale ale așa numitor daruri spirituale – charismata (gr.) – au început să câștige teren în rândul bisericilor protestante tradiționale. Membrii ce se bucurau de aceste „daruri spirituale” erau încurajați să rămână în bisericile lor, mai degrabă decât să se despartă de ele. Astfel au apărut Anglicanii Carismatici, Luteranii Carismatici, Presbiterienii Carismatici, Romano-Catolicii Carismatici, Metodiștii Carismatici etc.

Una dintre caracteristicile acestei mișcări era evanghelia prosperității – sau „numește-o și ia-o” („name it and claim it”, engl.) – o abordare care întreține ideea că urmașii unui așa bogat Dumnezeu cum este al nostru, trebuie să fie bogați în tot felul de daruri, nu doar în cele spirituale! În parte, are o logică, pentru că chiar avem un Dumnezeu bogat și Atotputernic; dar este înșelătoare, întrucât Dumnezeu n-a promis neapărat urmașilor Săi bogății și averi pământești, chiar dacă îi binecuvântează în atâtea feluri.

Disponibilitatea acesta de a te simți bine, de a te simți binecuvântat, a deschis larg ușile muzicii carismatice. O astfel de muzică, descinsă din muzica artiștilor rock, populari pe vremea aceea, adaptată bisericilor creștine prin adăugarea cuvintelor creștine, se potrivea perfect gusturilor membrilor acestora. Era o muzică generatoare a unui intens răspuns emoțional – mult mai degrabă carnal decât spiritual – însă perceput ca semn că duhul adumbrește adunarea. Acest „val”, foarte atrăgător inimii omenești, nerenăscute a făcut ca multe biserici să adopte linia carismatică.

Care erau caracteristicile acestui “al Doilea Val”? Mai puțin accent pe Cuvânt si pe “așa zice Domnul”, pentru că oamenii se gândeau că deja se bucură de călăuzirea directă a Duhului Sfânt; un simțământ intens al prezenței Duhului mai degrabă decât aducerea roadelor Duhului în pocăință și convertire, simțământul bucuriei, aproape nicio condiție de onorat pentru primirea făgăduințelor Domnului – doar “le numești și le pretinzi” – o religie a abundenței cu puține responsabilități și multe privilegii.

Cam la douăzeci de ani mai târziu, cel de „Al Treilea Val al Duhului Sfânt” a început prin C. Peter Wagner de la Seminarul Teologic Fuller, în Pasadena, California. Neo-carismaticii practică darurile duhului asemănător celor din valurile precedente, dar nu cred că botezul Duhului este necesar pentru a le avea. Nici nu consideră vorbirea în limbi ca evidență fizică inițială, a botezului cu Duhul Sfânt. Muzica Carismatică continuă să joace un rol important în menținerea simțămintelor plăcute – ca dovadă a acceptării lui Dumnezeu – și în creșterea popularității bisericilor creștine în rândurile necredincioșilor. Fiind mai puțin bătăioase, valorile Celui de Al Treilea Val au pătruns larg în rândurile bisericilor protestante și neoprotestante, astfel încât în anul 2000 mai mult de jumătate de miliard de creștini îmbrățișau o formă penticostală, carismatică sau neo-carismatică a religiei, bucurându-se de ceea ce ei credeau a fi prezența Duhului în viața lor.

Surprinzător, Domnul Isus i-a avertizat pe ucenici să nu se bucure din motive similare, în ciuda foartei mari înclinații a lor de a face astfel! „Totuși, să nu vă bucurați de faptul că duhurile vă sunt supuse; ci bucurați-vă că numele voastre sânt scrise în ceruri“” (Luca 10:20). Observăm că primejdia ucenicilor din timpul Său – și ne gândim că din toate timpurile – era să se bucure mai mult de o religie exterioară, făcătoare de minuni prin Duhul, în loc de o religie bazată pe credință, transformatoare a inimii, salvatoare. Nu vă bucurați de ce vedeți, chiar dacă poate fi o evidență a puterii lui Dumnezeu; bucurați-vă de ce vedeți cu ochii credinței! (vezi 2 Corinteni 4:18). Bucurați-vă de relația pe care o aveți cu Domnul, bucurați-vă de bunătatea și mântuirea Lui, liber dăruită tuturor!

Isus a dovedit în repetate rânduri că era interesat de bucuria lor veritabilă, adică de bucuria Sa proprie dată lor. El s-a rugat: „pentru ca să aibă în ei bucuria Mea deplină.” (Ioan 17:13). Apoi a clarificat mijloacele puse la dispoziție pentru asta: „Le-am dat Cuvântul Tău; şi lumea i-a urât…” (Ioan 17:14). Cuvântul era mijlocul prin care să îi înrădăcineze în adevărul Tatălui, lumina pentru picioarele lor. „Spiritul cel Sfânt şi sfătuitor al lui Dumnezeu se găsește în Cuvântul Său.”4 Explicând simplu, a avea Duhul înseamnă a aduce viața în supunere față de Cuvânt. Domnul Însuși l-a înfrânt pe vrăjmaș prin “stă scris” (Matei 4:4, 7, 10), respingând ispita de a face o minune prin care să dovedească legătura Sa cu Tatăl.

„Adevărul așa cum este în Isus este ascultare de orice precept al lui Iehova. Este o lucrare a inimii. Sfințirea biblică nu este sfințirea superficială a zilelor noastre, care nu studiază Scripturile, ci se încrede în simțăminte plăcute și impulsuri, în loc să caute după adevăr ca după comori ascunse. Sfințirea biblică este să cunoști cerințele lui Dumnezeu și să le împlinești.”5

Dragi prieteni, nu vrem să clădim credința noastră pe nisipurile mișcătoare ale „sentimentelor, impresiilor și impulsurilor”, indiferent cât ne-ar fi de plăcute, nouă sau altor milioane de creștini. Alegem să clădim experiența noastră pe stânca veacurilor, care este Cuvântul Său Sfânt. Și prin harul Său, alegem să Îl ascultăm!

Religia lui Dumnezeu se adresează prin Cuvânt rațiunii și voinței, care sunt facultăți superioare, conducătoare ale minții. Sentimentele și pasiunile sunt prea subiective, și sunt facultăți inferioare, de aceea e primejdios să ne bazăm experiența religioasă pe ele.

Câteva motive pentru care muzica carismatica nu este pentru creștini

Tot ce e în legătură cu Dumnezeu – și aceasta include muzica – trebuie să fie guvernat de legile lui Dumnezeu, care sunt la fel de bune și de exigente ca El Însuși. Crucea lui Hristos stă ca mărturie a exigenței legii și principiilor lui Dumnezeu. Iubirea infinită este și trebuie să fie geloasă, exigentă! (Exodul 20:5).

Care principii ale Cuvântului lui Dumnezeu sunt călcate în picioare de muzica carismatică? Vă voi supune atenției pe următoarele câteva:

a)        Legea Cauzei și a efectului (Galateni 6:7).

„Nu vă înșelați: ,,Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit.“ Ce seamănă omul, aceea va şi secera.” (Galateni 6:7). Rezumând gândurile menționate mai sus, simțămintele de bucurie și fericire ar trebui să fie rodul unei experiențe, al unei bătălii și a biruinței câștigate. Ele trebuie să fie rezultatul nașterii din nou, ce urmează dureroasei răstigniri: „Cei ce seamănă cu lacrimi, vor secera cu cântări de veselie.” (Psalmi 126:5). Această bucurie este dăinuitoare, constantă, este bucuria Sa în noi (Ioan 15:11). Nu este produsă de muzică, ci produce muzică în inimă!

Muzica carismatică oferă o cale mai ușoară: alterând conștiința prin însăși mijloacele muzicale, manipulând biochimia și răspunsul psihologic ale persoanei,6 o aduce la un scop similar: un fel de bucurie, un fel de „viață fericită cu Isus”. Această muzică se comportă ca un drog, și sunt mii de evidențe care să o dovedească. Ce se întâmplă după ce efectele ei au trecut? Tristețe, depresie, nesiguranță. Pot fi acestea efectele unei experiențe spirituale veritabile? Nicidecum!

b)        Legea Libertății (Iacov 1:25).

A fermeca și a încânta, cu scopul de a-i minți pe oameni este foarte primejdios. Isus era plin de farmec! Dar cum? Prin trăirea în neprihănire. Viața Sa, principiile Sale exemplificate la fiecare pas, inima și experiența Sa în întregime erau o putere fermecătoare! “,,Niciodată n-a vorbit vreun om ca omul acesta“” (Ioan 7:46). „Toată ființa lui este plină de farmec” (Cântarea cântărilor 5:16), „deosebindu-se din zece mii” (versetul 10), cum a fost văzut profetic de Solomon. Dar acel tip de „farmec” niciodată n-a acționat depășind libertatea sufletelor cărora se adresa! Legea morală a celor Zece Porunci este o oglindă a caracterului Său, de aceea e numită „legea libertății” (Iacov 2:12). Cu toate că îi iubea atât de mult, El evita cu grijă să încânte simțurile urmașilor Săi (Isaia 53:2) — mai degrabă adresându-se rațiunii și voinței lor (Luca 14:27). El trăia ceea ce predica și frumusețea caracterului Său îi fermeca pe ascultătorii Săi, fără să îi covârșească. Prin aceasta El nu îi subjuga sau manipula; ba dimpotrivă, îi elibera. (Ioan 8:36). El îi iubește pe toți, dar bate cu răbdare la ușă, respectând libertatea lor de alegere (Apocalipsa 3:20).

Face muzica carismatica la fel? Nu, pentru că nu poate. Stilurile muzicale folosite invadează, alterând, luând în stăpânire. Este cunoscut faptul că trăsăturile specifice muzicii rock și colegelor ei (jazz, blues, pop ș.a.m.d.) alterează chimia corpului omenesc, inducând stări de conștiență similare transei.7

„Rock-ul este un instrument de alterare a conștiinșei.”8 „Rock-ul este cheia ce ne oferă acces la mintea omenească; noi alergăm după mințile ascultătorilor noștri, așa cum fac toate celelalte formații rock.”9

Ce ciudat: Creatorul bătând respectuos la ușă, în timp ce ființe căzute dau buzna în inimă, după ce au descuiat-o cu cheia magică: muzica rock.

De aceea: poate o astfel de muzică invazivă, degradantă, controlatoare a sufletului să aibă ceva în comun cu iubitorul, plin de respect Isus? Poate ea să Îl slujească și să Îi placă în vreun fel?

c)        Supunere voluntară, inteligentă (Ioan 1:10, 14).

Religia creștină aduce oamenii în supunere și ascultare voluntară, inteligentă față de Hristos, „răsturnând izvodirile minții și orice înălțime, cari se ridică împotriva cunoștinței lui Dumnezeu; și orice gând îl face rob ascultării de Hristos.” (2 Corinteni 10:5). Aduce pacea cerească, echilibrul (Filipeni 4:7).

Rock-ul ce face? Însăși apariția sa a fost ca o mișcare a revoltei. Structura sa – îndeobște datorată ritmului – induce revolta, ca răspuns natural, în ascultător. Dar rock-ul creștin ce produce? În cel mai bun caz, confuzie: muzica, rebeliune, iar cuvintele, supunere! Cum ar putea fi împăcate acestea în așa numită MCC, muzică creștină (adică plăcută lui Hristos, supusă) contemporană (adică descinsă din rock, rebelă)? Ar trebui să întrebăm un cunoscător, care și-a devotat talentul și energiile timp de peste douăzeci de ani promovării Muzicii MCC:

„La început am crezut că pot să dezinfectez ceva muzică rock veche…, transformând-o într-un fel de gospel acceptabil. Însă acum îmi dau seama că nu poate fi făcut niciun compromis cu lumea și muzica ei, distracțiile ei, filozofia ei.”10

d)         Ascendența facultăților superioare ale minții asupra celor inferioare.11

 

Trebuie să ne stăpânim trupurile: „mă port aspru cu trupul meu, şi-l țin în stăpânire” (1 Corinteni 9:27), spunea apostolul Pavel. Ni se cere „omorâți mădularele voastre cari sunt pe pământ: curvia, necurăția, patima, pofta rea…” (Coloseni 3:5). Aceasta este victoria duhului asupra cărnii, lucrarea de căpătâi a harului în inimile omenești.

Pe de altă parte vrăjmașul împinge tare exact în direcția opusă: „Corupția lumii caută să ne fure simțurile, toate influențele nesfinte lucrează pe toate părțile pentru a ne menține la un nivel scăzut, pământesc – orbindu-ne sensibilitățile, degradându-ne dorințele, slăbindu-ne conștiința și facultățile noastre religioase, prin faptul că ne îmboldește să cedăm conducerea în mâinile naturii inferioare [josnice].”12

Exact pe linia aceasta apare muzica carismatică în tablou: să seducă, să slăbească conștiința precum și facultățile religioase, subjugându-le naturii inferioare.

Sunt creștini care cred că jazzul nu e chiar așa rău. „Sincoparea este cheia jazz-ului care produce legănatul. Numele jazz vine de la un cuvânt ce nu se mai află în circulație, însemnând ‘act sexual’. Inițial, muzica jazz se cânta în bordeluri. În cele din urmă jazz-ul a dat naștere rock-ului de astăzi.”13

Dar muzica soul?! “Muzica Soul este în întregime sex” (Arthur Brown). Caracteristica rock-ului numită off-beat—pe larg răspândită în majoritatea celorlalte genuri muzicale înrudite—de a accentua în mod continuu timpii slabi 2 și 4 dintr-o măsură de patru timpi—are un efect ațâțător, stresant asupra sistemului nervos. “Beat-ul rock (accentuarea acesta ritmică ne-naturală timpilor slabi) creează o hiper-abundantă secreție a hormonilor sexuali și a adrenalinei… Aceasta face o astfel de muzică să fie profană, provocatoare, păcătoasă.”

Ce putem spune despre variantele „creștinate” ale acestei muzici? „Muzica soul este doar rhythm’n’blues modernizată … și singura noutate este că e asezonată cu mari cantități de evanghelie [cuvinte creștine].”14 Să presupunem că putem lua o asemenea muzică, căreia să îi atașăm cuvinte creștine, și în cele din urmă că obținem o muzică sfântă, acceptabilă pentru Dumnezeu, este o înșelăciune teribilă!” … Ce legătură este între neprihănire și fărădelege? Sau cum poate sta împreună lumina cu întunerecul?” (2 Corinteni 6:14).

Trebuie să recunoaștem că primejdia este chiar și mai mare. Dacă cineva ascultă pur și simplu rock, pe drept numit „sex azvârlit drept în față adolescenților,”15 acesta poate fi atins de Duhul lui Dumnezeu ca să înțeleagă depravarea cauzată de această muzică sufletului său, și prin har să se oprească. Dar ascultând muzică soul [sau altele asemenea] – ceea ce este același lucru, dar cu cuvinte creștine – înșelăciunea e și mai mare: cineva poate crede că își cultivă spiritualitatea, prin urmare nu vede nevoia vreunei reforme.

e)        Intențiile bune nu scuză mijloacele/metodele greșite. (vezi Mărturii Vol. 5. pag 562).

În experiența primilor copii-închinători, observăm că în general Cain a ascultat cerințele lui Dumnezeu: a construit un altar, a adus o jertfă, i-a dedicat-o lui Dumnezeu, a ars-o așa cum poruncise Dumnezeu. Singura diferență era că el „a luat în considerare tradițiile locale”16; fiind fermier, el a schimbat mijlocul închinării conform propriilor sale păreri/gusturi despre închinare. Putem presupune că Domnul a primit originalitatea lui, întrucât El încurajează întotdeauna dezvoltarea și demnitatea creaturilor Sale, nedorindu-Și niciodată ca ei să rămână doar „simple automate.”17 Și totuși, jertfa lui Cain n-a putut fi acceptată! Cain trebuia să fi ales întru totul felul stabilit de Domnul, sau pur și simplu să nu aducă nici o jertfă.

Pentru noi aceasta înseamnă că suntem respectați ca agenți liberi, să-L preamărim pe Domnul pentru bunătatea Sa infinită în felul Său, în felul desemnat chiar de El Însuși ca acceptabil pentru Sine, în armonie cu toate celelalte legi și principii stabilite de El, sau pur și simplu să refuzăm să I ne mai închinăm. A încerca să „cooperăm-cu-autorul”, schimbând mijloacele/metodele stabilite chiar de El, nu înseamnă să Îl proslăvim într-un mod original, ci pur și simplu să ne batem joc de El, de dragostea și autoritatea Sa.

„Cântarea, …este în aceeași măsură un act de închinare, ca şi rugăciunea. Inima trebuie să simtă spiritul cântării pentru a-i da intonația cuvenită.”18 Lecția solemnă pentru zilele noastre este că, dacă rugăciunea lui Cain n-a putut fi primită din cauza unui singur element aflat în dezacord cu voința lui Dumnezeu, element care dovedea necredința lui, atunci nici muzica noastră nu poate fi primită de același Dumnezeu, dacă anumite aspecte ale ei sunt contrare principiilor Sale. Dacă aspecte ale muzicii, precum ritmul, sunt importate din Voodoo – religie africană a invocării și închinării la spiritele rele – via blues, și rock’roll19, care este „spiritul cântecului”? A încerca să Îi plăcem lui Dumnezeu pe o cale diferită decât cea desemnată de El Însuși, nu este o cale alternativă de a-L asculta, ci cea mai gravă formă de idolatrie (vezi 1 Samuel 15:20–23).

În consecință, trebuie să reafirmăm:

f)       Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni în același timp! (Matei 6:24).

„Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni” (Matei 6:24). Starul rock David Bowie mărturisea: „Rock-ul a fost întotdeauna muzica diavolului. Eu cred că rock-ul este periculos. Simt că promovăm ceva chiar mai întunecat decât noi înșine.”20 Atunci al cui este rock-ul creștin? Oare nu se transformă el într-o batjocură de închinare, la fel de ofensatoare pentru Dumnezeu ca și vițelul de aur al israeliților? Ne amintim că au construit un idol și Aaron a încercat să convoace o adunare în cinstea Domnului, în timp ce se închinau la el. „Ce încumetare, ca el [Aaron] să vestească o sărbătoare pentru Domnul cu ocazia închinării lor idolatre înaintea unui chip de aur! Aici se vede puterea pe care o are Satana asupra minților care nu sunt pe deplin controlate de Duhul lui Dumnezeu. Satana își ridicase stindardul în mijlocul lui Israel, şi acesta era înălțat ca stindard al lui Dumnezeu.”21 După cum știm, rezultatul n-a fost un mod nou, modern de închinare la Iehova, ci un înfricoșător mod de a se despărți de Dumnezeu, aducător de dezastru și moarte.

Dar îmi place! În mod sigur n-are cum să fie așa de rău!

Șase mii de ani în urmă, o persoană sfântă a privit la fructul oprit și s-a încrezut în propriul ei discernământ și gust, neluând în seamă Cuvântul explicit al Creatorului. Ea a spus aproape la fel: „Dar îmi place. Simt că mă va înălța. N-are cum să fie așa periculos.” (Vezi Geneza 3:6). Ce a simțit ea după ce a mâncat? „Nu simțea nicio dovadă a dizgrației lui Dumnezeu, ci din contră, trăia experiența unei plăcute şi înălțătoare influențe, care umplea fiecare facultate cu un nou suflu de viață și care – gândea ea – era inspirat de soli cereşti.”22 Chiar în acel timp, ea deschidea larg porțile mizeriei, suferinței și ruinei! Dar despre gusturile noastre după șase mii de ani de decădere, ce putem spune!? De aceea, trebuie să ne încredem în Dumnezeu, nu în simțămintele noastre. „Voi ați făcut legământ să trăiți prin credință, nu să fiți conduși de sentimente, deoarece sentimentele se schimbă în funcție de circumstanţe.”23

Alegerea

Atunci, în viața noastră de creștini, trebuie să acceptăm și să facem doar lucruri neplăcute? Nu Însuși Domnul a pus gustul între facultățile noastre? Trebuie să ne refuzăm orice experiență plăcută, sau în particular orice muzică plăcută? Nicidecum! Cea mai importantă întrebare este: cărei părți din mine vreau să îi fac pe plac?

Fiind noi toți corupți prin tragedia păcatului, natura noastră omenească s-a pervertit de la adevăratele valori ale vieții veșnice a lui Dumnezeu, la standardele, gusturile și percepțiile arhi-amăgitorului.

Pe de cealaltă parte, fiind răscumpărați prin sângele lui Hristos, ne este dăruită o nouă natură. El „ne-a dăruit tot ce privește viața și evlavia, … prin cari El ne-a dat făgăduințele Lui nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să vă faceți părtași firii dumnezeiești, după ce ați fugit de stricăciunea, care este în lume prin pofte.” (2 Petru 1:3, 4).

Muzica este o putere! Acesta este un fapt! Cărei părți din mine doresc să îi produc plăcere, și să-i vin în ajutor cu această putere? Naturii păcătoase? Făcând astfel, cultiv în mine acea parte care mă duce la pieire. Și cu cât îi fac mai mult pe plac, cu atât crește mai tare, cerând tot mai mult de același fel.

Cealaltă opțiune este să îi aduc plăcere naturii divine, dăruită mie de Hristos. Și aceasta în ciuda și împotriva gusturilor mele naturale. Acesta o fac prin credință! Înțeleg cu mintea, prin cuvântul lui Dumnezeu, ce muzică Îi place Lui, și ascult și cânt acea muzică! Pentru că m-a iubit și mă iubește atât de mult, aleg să Îi plac Lui! Și procesul este similar: cu cât degust mai mult această muzică, cu atât îmi place mai mult. Cultivând această natură spirituală primită, ea reclamă tot mai mult aceeași hrană. Aceasta înseamnă să îmi educ gustul! Aceasta este parte a minunatului proces al mântuirii. Aceasta este libertatea pe care ne-a oferit-o, plătind-o atât e scump la cruce! „Acum dar nu este nici o osândire pentru cei ce sânt în Hristos Isus, cari nu trăiesc după îndemnurile firii pământești, ci după îndemnurile Duhului.” (Romani 8:1, 2).

Iar făgăduința este că El ne va ajuta de-a lungul cărării! Prin Duhul Său El ne „va lua… inima de piatră”, împreună cu toate gusturile și înclinațiile păcătoase, și ne va „da o inimă de carne” (Ezechiel 11:19). „Această altoirea în Hristos ne desparte de lume. Noi nu vom mai iubi societatea lucrurilor deșarte, contaminate şi contaminatoare. Vom fi cu adevărat morți față de păcat și vii pentru Dumnezeu prin Isus Hristos, Domnul nostru. Urmarea vor fi ciorchini de roade. Darurile Duhului se transformă în dragoste, bucurie, pace, îndelungă răbdare, bunătate, credincioșie. Avem sentimente noi, pofte noi, gusturi noi. Lucrurile vechi au trecut şi iată toate lucrurile s-au făcut noi.”24

Vei alege această cărare pentru picioarele tale? Dacă o vei face, atunci muzica inimii tale va armoniza cu muzica pe care o asculți sau o cânți; și va armoniza cu muzica curților cerești în care în curând Domnul te va invita să te alături corului îngeresc! Fie ca Domnul așa să te binecuvânteze, pe tine, și alegerea ta!

 

  1. Ellen G. White: Hristos Lumina Lumii, 161.1
  2. Ellen G. White: Istoria Faptelor Apostolilor, 38.1 [sublinierea adăugată.]
  3. Angus Stewart – Cele Trei Valuri ale Creștinătății Carismatice.
  4. Ellen G. White: Parabolele Domnul Isus, 132.2
  5. Ellen G. White: Comentarii Biblice AZS 5, p. 1147.2
  6. Andrews Neher: EEG and Clinical Neurophysiology, 449.
  7. Roger Liebi: Rock Music in a Dying Era, 4.
  8. William Shafer: Muzica Rock, 76.
  9. Mick Jagger: Hit Parader, 12.
  10. Rick Shorter, former rocker, quoted in the SDA magazine,
  11. Ellen G. White: Solii pentru Tineret, 237, 238.
  12. Ellen G. White: Înalta Noastră Chemare, 71.3 [Subliniere adăugată.]
  13. Ewin Wilson, The Pied Piper of the Pentecostal Movement, 49–51.
  14. David A. Noebel, “CCM,” August–September 1981, p. 26.
  15. Richard Oldham in USA Today, January 13, 1984.
  16. Vatican II, Sacrosanctum Concilium AAS 56 (1964) 97–134.
  17. Ellen G. White: Calea către Hristos, 43.4
  18. Ellen G. White: Patriarhii și Profeții, 594.3 [Subliniere adăugată.]
  19. Robert Palmer: Rock & Roll: An Unruly History, 46, 53.
  20. David Bowie in Rolling Stone magazine, February 2, 1976.
  21. Ellen G. White: Mărturii pentru Comunitate, 3, p. 300.1
  22. Ellen G. White: Patriarhii și Profeții, 56.1 [Subliniere adăugată.]
  23. Ellen G. White: Minte Caracter și Personalitate, Vol. II, 495.1 [Subliniere adăugată.]
  24. Ellen G. White: Mărturii cu privire la Comportament Sexual, Adulter și Divorț, 135.2 [Subliniere adăugată]

 

Surse adiționale:

Paul Hummel: Creștinul și Muzica Sa

Tim Fisher: Bătălia pentru Muzica Creștină

Lucian Cristescu: Bitul Magic

 

Author

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *