Muzica în Reforma protestantă: de la Luther până astăzi

Muzica în Reforma protestantă:

de la Luther până astăzi

Scriptura le cere creştinilor: „vorbiţi între voi cu psalmi, cu cântări şi cu cântări duhovniceşti, cântând şi lăudând pe Domnul în inima voastră” (Efeseni 5:19). Cum? Versetul explică faptul că aceasta se poate realiza având „cuvântul lui Hristos locuind în voi din abundenţă în toată înţelepciunea.” Astfel noi vom fi întăriţi nu doar să vorbim prin muzică, ci de asemenea să „ne învăţăm şi să ne instruim unii pe alţii cu cântări de laudă, imnuri, cântece duhovniceşti, cântând cu har în inimile voastre Domnului” (Coloseni 3:16).

Pentru a învăţa şi instrui, trebuie să ştim ceva. Niciun învăţător calificat nu vorbeşte în ignoranţă; avem nevoie să fim echipaţi cu ceva demn de oferit. Avem nevoie să fim plini ca un vas care dă pe dinafară de cunoaştere solidă a lui Hristos şi să fim sfinţiţi de adevărurile cuvântului Său—şi caracterul Domnului trebuie să guverneze vieţile noastre, incluzând muzica pe care I-o oferim Lui.

Ca urmare, cum a renăscut şi s-a dezvoltat muzica—o componentă vitală a experienţei creştine—începând din zilele timpurii ale Reformei protestante?

Imnuri

Asemenea psalmilor, imnurile erau deja o parte a închinării evreilor în zilele lui Isus. (Vezi Matei 26:30; Marcu 14:26). După declinul lumii eclesiastice în timpul evului mediu, un element cheie restaurat de Martin Luther (1483-1546) a fost ca muzica să fie un instrument pentru promovarea evangheliei, nu pentru a o eclipsa. Luther a compus imnuri şi corale în limba poporului, predicând întruparea, crucea şi răstignirea—toate bazându-se pe adevăruri scripturistice. Aceasta este încă moştenirea celor mai multe imnuri de astăzi. Multe au fost scrise de marii stâlpi ai credinţei creştine şi sunt pline de înţelepciune, de o înţelegere doctrinară bogată şi de o profunzime născută din adversitate şi dintr-o încredere permanentă în Cel Atotputernic.

Psalmi

Jean Calvin (1509-1564), un alt lider protestant timpuriu, favoriza cântarea de psalmi. Psalmii sunt inspiraţi direct din Scriptură şi cântarea lor face adevărurile lor mai accesibile. Muzica psaltirilor era cunoscută pentru simplitate şi modestie, radiind inocenţă şi puritate.

Cântări duhovniceşti şi închinare inteligentă

O cântare spirituală poate exprima bucuria cuiva pentru mântuire sau poate înălţa maiestatea şi puterea lui Hristos. Dacă Dumnezeu ne dă talent muzical, noi suntem îndatoraţi să îl dezvoltăm spre slava Sa, nu spre a noastră. Îndemânarea vine prin utilizarea puterilor mentale şi fizice ale cuiva spre o sarcină—şi Creatorul nostru ne-a înzestrat cu toate darurile, având acest scop în minte. Ni se spune: „Cântaţi laude cu înţelegere” (Psalm 47:7 engl.KJV). „Mă voi ruga cu duhul, dar mă voi ruga şi cu mintea; voi cânta cu duhul, dar voi cânta şi cu mintea” (1 Corinteni 14:15).

Johann Sebastian Bach (1685-1750) se temea de Dumnezeu şi a armoniza multe din cele 5000 de corale existente pe vremea sa. Apoi, marii componişti de imnuri şi cântece bisericeşti din secolele 18 şi 19 au continuat această practică prin cântări melodice şi armonii tonice plăcute. Rezultatele au fost pozitive: cercetările ştiinţifice asociază stilul muzicii compuse de Bach (şi într-o anumită măsură, şi de alţii în era clasică imediat următoare) cu promovarea activităţii pozitive a lobului frontal din creierul uman. Lobul frontal este partea conştientă, care ia decizii, a creierului, precum şi sediul convingerilor religioase.

Cum sunt lucrurile astăzi?

Fără discuţie, stilurile muzicale s-au schimbat, în special în ultimii 50 de ani. Trebuie oare ca muzica sacră să „se legene” în ton cu vremea, în loc să se bazeze pe principii sănătoase, înălţătoare? Astăzi, secolul electronicii umple undele aerului cu muzică peste tot. Rock-ul este cel mai obişnuit stil muzical, cu 187 de variaţii în 12 categorii. Nu toate tipurile sunt zgomotoase; unele sunt destul de subtile, însă toate au acelaşi şablon ritmic caracteristic.

De unde a început? Care îi este originea?

De fapt, muzica Rock s-a înălţat pe o temelie de mândrie, rebeliune, senzualitate, droguri ilicite, păgânism, imoralitate şi blasfemie răspândită. Care sunt efectele sale? Dovezi covârşitoare pun în legătură „ritmul anapestic cu pauze” (accentul pe a 2-a şi a 4-a bătaie) al tobelor rock cu slăbiciune musculară, suprastimulare a glandelor suprarenale, şi un efect advers asupra abilităţii de a gândi şi de a învăţa. Ritmul predominant, repetiţia hipnotizantă, şi armoniile senzuale ale „blues”-urilor produc un efect hipnotizant, similar cu cel al drogurilor, asupra corpului uman, fragmentând conştiinţa individuală.

Singura diferenţă în aşa-numitul rock „creştin” sunt cuvintele. Este o parte a culturii pop, care izvorăşte din mass media şi din forţele agresive ale reclamelor de a declanşa emoţii brute mai degrabă decât a inspira nobleţe de caracter. Produsele industriei CCM (Contemporary Christian Music-rom.Muzica Creştină Contemporană) în valoare de 3 miliarde de dolari sunt în mod tipic caracterizate de cuvinte uşoare, adesea banale, cvasi-religioase, cu acelaşi ritm de fundal neîntrerupt (off-beat) ca şi rockul secular, fiind menite să ademenească tinerii inocenţi atrăgându-i într-o atmosferă carnală de credinţă contrafăcută încumetată. Ea promite o nouă experienţă de închinare mistică, însă prea adesea constituie o păgânizare tulburător de lipsită de reverenţă a închinării moderne. Încercarea de a moderniza biserica într-un asemenea mod este letală pentru spiritualitatea reală. Este un contrast izbitor cu redeşteptările istorice autentice din poporul lui Dumnezeu, care a înaintat cu succes mergând, în primă fază, înapoi—înapoi spre promovarea tăgăduirii de sine conform crucii şi standardelor lui Dumnezeu cu privire la comportamentul moral.

Care este datoria noastră?

Cum ar trebui să răspundă creştinii sinceri faţă de încercările perfide de a permite diferitelor forme de Rock creştin să se strecoare în serviciile lor divine? Isus nu ne-a dat un exemplu de timiditate când s-a confruntat cu răul. El a stat cu îndrăzneală în faţa schimbătorilor de bani care mânjeau sanctuarul lui Dumnezeu, revelând importanţa curajului de a lua poziţie, oricând închinarea Celui Sfânt al lui Israel era în joc. Trebuie să păstrăm aceasta în minte şi „să nu avem nici o părtăşie cu faptele neroditoare ale întunericului, ci mai degrabă osândiţi-le” (Efeseni 5:11).

Cum a tras CCM în jos poporul, din punct de vedere spiritual?

Mulţi astăzi au fost conduşi să creadă că acceptarea universală şi toleranţa pentru afecţiunile lumeşti şi comportamentul lumesc sunt mai importante decât exercitarea discernământului biblic. Cântecele creştine contemporane care se folosesc de stilurile Soft Rock, Pop/Rock, Country Rock şi Easy Listening Jazz tind să sprijine un sentiment uşor, comod, de îndrăgostire-de-Dumnezeu, după care tânjesc minţile fireşti. Totuşi, atitudinea neglijentă, permisivă, care rezultă, este periculoasă în Ziua antitipică a Ispăşirii, întrucât „gândurile şi sentimentele combinate formează caracterul moral”1 după care suntem judecaţi.

De la o întâlnire de tabără din Indiana, SUA, aproape de începutul secolului al 20-lea, un predicator i-a scris Ellenei White pentru a-şi exprima îngrijorarea pentru doctrina falsă de acolo, deplângând influenţa acestei doctrine, care era dezvoltată prin muzică. Mesagerul Domnului prevedea:

„Domnul mi-a arătat că lucrurile pe care mi le-ai descris ca având loc în Indiana vor avea loc chiar înainte de încheierea timpului de probă. Se va da pe faţă orice lucru sălbatic. Vor exista ţipete, cu tobe, muzică şi dans. Simţurile fiinţelor raţionale vor deveni atât de confuze încât nu se poate avea încredere în ele că vor lua decizii corecte. Şi aceasta primeşte numele de mişcarea Duhului Sfânt.

Duhul Sfânt niciodată nu se manifestă prin asemenea metode, într-un aşa vacarm şi gălăgie. Aceasta este o invenţie a Satanei pentru a-şi masca metodele ingenioase de a face fără efect adevărul pur, sincer, înălţător, înnobilator şi sfinţitor pentru acest timp.”2

O temere de Dumnezeu sănătoasă

Primii creştini se temeau de Dumnezeu. Aceasta nu era atât de mult o temere ca nu cumva să atragă mânia lui Dumnezeu, ci mai ales o teamă de a nu-L dezamăgi pe Domnul pe care Îl adorau. Nu era atât de mult o groază de a nu suferi, cât o groază de a nu face răul. Similar, credincioşii loiali din timpul Vechiului Testament aveau aceeaşi atitudine de reverenţă când se plecau în veneraţie sfântă în faţa Regelui Regilor.

Totuşi, astăzi, în loc să ia seama la porunca din primele cuvinte ale întreitei solii îngereşti, „Temeţi-vă de Dumnezeu şi daţi-I slavă, căci a sosit ceasul judecăţii Lui” (Apocalipsa 14:6), majoritatea sunt mai preocupaţi să nutrească aprecierea de sine şi înălţarea de sine, decât să Îi facă pe plac, în mod umil, Celui Atotputernic şi „să se ferească de poftele fireşti, care se războiesc cu sufletul” (1 Petru 2:11).

Scopul principal al muzicii în închinare este de a pregăti minţile noastre pentru citirea şi prezentarea cuvântului lui Dumnezeu. Cuvintele lui Hristos sunt duh şi viaţă (Ioan 6:53), aşa că Scriptura trebuie să fie punctul principal al atenţiei şi accentul principal al serviciului, nu muzica. De asemenea, prioritatea în muzică nu ar trebui să fie dacă le place oamenilor sau nu, ci dacă îi place lui Dumnezeu—dacă ea reflectă caracterul Său sfânt, maiestuos. Rezultatul unui serviciu de închinare ar trebui să fie să prezinte adevărul care va convinge sufletele de Cuvântul Său, nu să încerce să stârnească un „punct culminant” bazat pe distracţie.

Reformă continuă: Ce e nevoie să fie reformat?

Suntem avertizaţi că Nadab şi Abihu, fiii lui Aaron, „au adus înaintea Domnului foc străin, pe care El nu li-l poruncise” (Levitic 10:1). Cuvântul folosit aici pentru „străin” indică de asemenea „profan”, şi ne aminteşte că Dumnezeu este minuţios în ceea ce priveşte jertfele aduse înaintea Lui. Ca rezultat al lipsei lor de reverenţă, „un foc a ieşit dinaintea Domnului şi i-a nimicit şi ei au murit” (Levitic 10:2), revelând neplăcerea lui Dumnezeu.

Similar, când decidem cu privire la muzica adecvată pentru închinarea lui Dumnezeu, trebuie să ne întrebăm:

  1. Mă ajută această muzică să apreciez mai mult Scripturile? (Cu închinare bazată în primul rând pe Cuvântul scris al lui Dumnezeu, de ex. Luca 14:16, 17; Fapte 13:27: 15:21).
  2. Mă ispiră această muzică cu reverenţă şi reflectă ea caracterul pur, sfânt, maiestuos al lui Dumnezeu?
  3. Mă motivează această muzică să mă căiesc de păcate şi mă încurajează ea spre o trăire disciplinată, evlavioasă?
  4. Mă face această muzică mai înclinat să mă separ de lume, de afecţiunile şi poftele ei?
  5. Mă face această muzică să iubesc legea Sa morală a celor 10 porunci şi să aştept cu nerăbdare să Îl văd pe Isus revenind în curând?

Muzica pătrunde în creier prin lobul temporal şi imediat sistemul limbic—sediul emoţiilor—răspunde. Aşa că, primul lucru afectat sunt emoţiile noastre. O anume muzică afectează apoi favorabil lobul frontal—sediul raţiunii, al intelectului şi al convingerilor religioase. Ele reflectă principiile din Filipeni 4:8, inspirând calităţi care sunt adevărate, oneste, drepte, pure, plăcute, cu un bun raport, pline de virtute, şi demne de apreciere. După cum menţionam, cercetări ştiinţifice au observat o legătură între muzica barocă şi în general cea de stil clasic (stiluri tipice pentru anii 1600-1850, mai mult sau mai puţin) şi o stimulare sănătoasă a lobului frontal. Însă muzica ce are un ritm nefiresc, repetitiv, ca la Rock, este de fapt în legătură cu o atrofie a lobului frontal. Chiar putem să ne permitem noi ca lobii frontali să ni se atrofieze? Dacă nu, de ce nu?

Semnul lui Dumnezeu vs.semnul fiarei

Trăim într-un ceas de o solemnitate unică. Din 1844, Avocatul nostru a pledat în favoarea noastră în sfânta sfintelor din sanctuarul ceresc. Cazurile tuturor celor care au mărturisit numele lui Hristos sunt prezentate în faţa curţii din cer.

„Toţi cei care doresc ca numele lor să rămână în cartea vieţii ar trebui acum, în puţinele ore rămase din timpul lor de probă, să îşi întristeze sufletele în faţa lui Dumnezeu prin părere de rău pentru păcat şi adevărată pocăinţă. Trebuie să existe o profundă şi credincioasă cercetare a inimii. Spiritul uşuratic, frivol, pe care şi-l permit atât de mulţi pretinşi creştini, trebuie dat laoparte. În faţa tuturor celor care vor să îşi supună tendinţele rele care se luptă pentru supremaţie stă un război serios…

Judecata are loc acum în sanctuarul din cer. Timp de mulţi ani această lucrare a continuat. În curând—nimeni nu ştie cât de curând—ea va trece la cazurile celor vii. În prezenţa teribilă alui Dumnezeu vieţile noastre vor fi trecute în revistă.”3

Noi suntem judecaţi după faptele noastre şi după motivele care le determină. „Mulţi nu realizează cum trebuie să fie ei pentru a trăi în faţa Domnului fără un mare preot în sanctuar în timpul de strâmtorare. Cei care primesc sigiliul viului Dumnezeu şi sunt protejaţi în timpul de strâmtorare trebuie să reflecte în mod deplin chipul lui Isus.”4 Aceasta înseamnă să fi cultivat caracterul concret al Domnului şi Stăpânului nostru, şi nimic mai puţin.

Lobul frontal şi mântuirea noastră

Cei care primesc semnul fiarei îl vor primi pe mâna lor dreaptă sau pe fruntea lor (Apocalipsa 13:16) – adică ei fie se vor comporta greşit sau vor crede greşit. Însă sigiliul lui Dumnezeu (Apocalipsa 7:2,3; 20:4) este pus doar pe frunte, adică fixat în lobul frontal al creierului.

Ce are acest lucru a face cu muzica? Am văzut mai înainte legătura dintre anumite stiluri de muzică şi lobul frontal. Ca urmare, nu este logic să alegem stiluri muzicale care ne ajută să primim sigiliul lui Dumnezeu—în loc să ne împiedice?

Scopul reformei protestante, al cărei vârf de lance a fost Martin Luther, a fost ca muzica să fie un instrument pentru a spori claritatea evangheliei—nu un mijloc de distracţie pentru a întreţine urechile ce doresc să fie gâdilate şi pentru a legăna sufletele într-o comoditate a siguranţei carnale. Sunt prea multe lucruri în joc acum! Reforma trebuie trăită mai departe. Să nu întristăm pe Domnul nostru cu un stil de viaţă lumesc şi cu muzică mânată de cele fireşti. Nu avem timp de pierdut, „pentru că a sosit timpul ca judecată să înceapă de la casa lui Dumnezeu: şi dacă începe cu noi, care va fi sfârşitul celor care nu ascultă de evanghelie?” (1 Petru 4:17).

  1. Mărturii, vol.5, p. 310 engl. (cap.32, Fidelitatea şi perseverenţa sunt necesare).
  2. Solii alese, vol.2, p.36 (Sublinierea adăugată) (cap.3, Mişcarea „Holy Flesh”, subcap. Închinare cu vacarm şi gălăgie).
  3. Marea luptă, p.489, 490 [Sublinierea adăugată] (cap.28, Faţă în faţă cu raportul vieţii).
  4. Experienţe şi viziuni, p.71 [Sublinierea adăugată] (cap.Pregătirea pentru sfârşit).

Author

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *